Rubinul. Semnificație, culoare și proprietăți

Inel din argint cu piatra de rubin in forma de inima
Rubinul este o piatră prețioasă și fascinează prin culoarea intensă de roșu

Rubinul este o bijuterie excepțională ce aparține familiei de corindon și se distinge prin nuanțele sale impresionante de roșu. Alte varietăți ale acestui mineral sunt safirele (corindon albastru). Ca și în cazul altor pietre prețioase, calitatea unui rubin este determinată de culoare, tăietură și claritate care influențează în mod semnificativ inclusiv valoarea sa. Mai multe informații interesante despre acest cristal vei afla în acest articol.

Originea rubinului

Rubinele au fost descoperite pentru prima dată într-o regiune numită Mogok. Apoi au fost extrase în Thailanda, dar au fost descoperite zăcăminte și în alte locuri precum Pakistan, Tanzania și Madagascar.

Pe de altă parte, dacă ne referim la multitudinea de povești care înconjoară această piatră, se crede că originea rubinului are de-a face cu focul. În plus, se credea că acest element al naturii a rămas blocat în interiorul pietrei și de aceea strălucește atât de puternic în soare. De asemenea, legendele mai spun că dacă pui un rubin în apă, aceasta va începe să fiarbă, așa cum relatează și gemsociety.org.

Ce semnificație are rubinul?

Ca orice piatră prețioasă, este recunoscută pentru anumite aspecte, iar în cazul rubinului este vorba despre asocierea cu statutul social, deoarece sugerează bogăția și puterea. De asemenea, este piatra preferată a celor îndrăgostiți datorită nuanței intense de roșu. Este și un cristal cu semnificație puternică în monarhie, deoarece mulți conducători au decis să poarte rubine pe coroane. În plus, este recunoscut și pentru proprietățile terapeutice, iar mulți oameni poartă talismane cu rubin pentru a fi protejați de energia negativă.

Proprietățile rubinului

Trebuie să facem, bineînțeles, distincția între caracteristicile fizice și cele metafizice, deoarece rubinul posedă o mulțime de proprietăți benefice, iar structura sa este foarte interesantă din punct de vedere geologic.

Caracteristici geologice

Rubinele, cunoscute științific ca și corindon (Al2O3), sunt alcătuite din aluminiu și oxigen. Aceste pietre prețioase se formează în adâncul scoarței Pământului sub influența căldurii intense și presiunii, în principal în roci metamorfice. Duritatea lor remarcabilă, notată cu 9.0 pe scara Mohs, și indicele de refracție de 1.766-1.774  le fac cristale cu adevărat fascinante. În stare naturală, se regăsesc cel mai adesea într-o formă hexagonală, iar apoi sunt prelucrate de bijutieri cu experiență pentru a ajunge la forma finală.

Proprietăți terapeutice și spirituale

Nuanța puternică de roșu a rubinelor semnifică energie, creativitate și concentrare. Se crede că acestea alungă energiile negative și sunt prețuite de secole în diverse culturi  pentru proprietățile lor vindecătoare și asociația simbolică cu motivația, curajul, pasiunea și protecția. În vechile culturi asiatice, erau așezate sub clădiri pentru noroc și folosite pentru a decora armuri. Legendele hinduse spun că erau o parte importantă în ceremonii, iar cei care ofereau rubine pentru Krishna urmau să renască în conducători. Nu degeaba considerau acest mineral ca fiind „regele pietrelor prețioase” (Ratnaraj).

Totul despre culoarea rubinului

Termenul de „rubin" își are rădăcinile în cuvântul latin „ruber”, care înseamnă roșu. Cromul este cel care le conferă nuanța lor roșie vibrantă, iar evaluarea culorii implică trei elemente: nuanță, saturație și ton. 

Rubinele pot fi găsite și în alte varietăți de culoare, precum roz, violet și uneori chiar și portocaliu, dar își pot pierde din valoare în acest caz. Cele mai apreciate sunt cele care au un roșu intens.

De asemenea, rubinele prezintă pleocroism, afișând nuanțe variate în funcție de unghiul din care este privit și este o caracteristică ce contribuie la farmecul lor.

Rubinul natural vs cel sintetic

Rubinele naturale trec printr-un proces de formare timp de milioane de ani în adâncurile Pământului. În schimb, cele create în laboratoare sunt fabricate pentru a imita echivalentul lor natural. Ambele au o duritate remarcabilă, de 9 pe scara Mohs.

De asemenea, pietrele naturale sunt rare și scumpe datorită originii lor și au mai multe imperfecțiuni față de alternativele sintetice. Cu toate acestea, împărtășesc aceeași nuanță de roșu intens care caracterizează rubinul și au un aspect similar la prima vedere.

Piatra prețioasă de rubin pentru zodia Leu

Rubinele au o semnificație specială pentru nativii din zodia Leu, aduc pozitivitate și elimină energiile negative din jurul lor. Purtarea acestei pietre prețioase le îmbunătățește încrederea în sine și echilibrul emoțional, promovând succesul și bunăstarea generală ale nativului Leu, motiv pentru care se recomandă să aibă mereu asupra lor o astfel de piatră.

Inelele cu rubin precum acesta sunt o alegere inspirată pentru a fi purtate în fiecare zi.

Inel din aur cu piatra de rubin inconjurata de diamante
Un inel cu rubin este o bijuterie demnă de colecția oricărui nativ Leu

Cum se îngrijește o bijuterie cu rubin

Îngrijirea corespunzătoare asigură longevitatea bijuteriilor cu rubin. Curățarea acestor pietre se face cu apă caldă, un agent de curățare blând și o perie moale. Apoi trebuie clătite din abundență pentru a înlătura orice urmă de soluție. În plus, curățarea periodică de către profesioniști și depozitarea sigură într-o cutie specială atunci când nu le porți te ajută să le păstrezi farmecul ca să te bucuri mult timp de ele.

În concluzie, atunci când vorbim de rubin, vorbim despre o piatră cu o istorie îndelungată, plină de semnficație și proprietăți unice. Investiția într-o astfel de bijuterie este o alegere inspirată cu siguranță.

Sursa foto: pexels

Tags: rubin, pietre pretioase, semnificatii cristale